Accidentul din 1986 de la centrala nucleară de la Cernobîl din Ucraina, pe atunci parte din fosta Uniune Sovietică, este singurul accident din istoria energiei nucleare comerciale care a provocat decese din cauza radiațiilor. A fost produsul unui design grav defectuos al reactorului din epoca sovietică, combinat cu o eroare umană. Multe dintre circumstanțele de bază au fost specifice reactorului de la Cernobîl și răspunsului guvernului sovietic.
Diferențele cheie în ceea ce privește proiectarea reactorului, reglementările și pregătirea pentru situații de urgență din SUA înseamnă că un accident ca cel care a avut loc la Cernobîl nu ar putea avea loc în Statele Unite.
Reactorul construit la Cernobîl este un reactor RBMK, care nu a fost construit niciodată de nicio țară din afara URSS pentru că avea caracteristici care au fost respinse peste tot în afara Uniunii Sovietice.

Principalul dintre acestea a fost instabilitatea sa inerentă, în special la pornire și oprire. Din cauza modului în care reactorul folosea grafit în cazul în care reactoarele americane folosesc apă, atunci când operatorii sovietici au încercat să reducă puterea, RBMK a avut tendința de a crește brusc producția de energie. Pe măsură ce supraîncălzirea a devenit mai severă, puterea a crescut și mai mult.
Treizeci și unu de persoane au murit în câteva săptămâni de la accident de la explozia inițială de abur, expunerea la radiații și arsuri termice și una din cauza stopului cardiac.

În 2018, Comitetul științific al Națiunilor Unite pentru efectele radiațiilor atomice (UNSCEAR) a raportat că accidentul a fost, de asemenea, responsabil pentru aproape 20.000 de cazuri documentate de cancer tiroidian în rândul persoanelor care aveau sub 18 ani la momentul accidentului în cele trei țările afectate, inclusiv Belarus, Ucraina și Federația Rusă. Acest lucru s-a datorat nivelurilor ridicate de iod radioactiv eliberat din reactorul de la Cernobîl în primele zile după accident. Iodul radioactiv era depus în pășunile consumate de vaci, care apoi îl concentrau în laptele lor care era ulterior ingerat de copii. Acest lucru a fost exacerbat și mai mult de o deficiență generală de iod în dieta locală, ceea ce a cauzat acumularea mai mult de iod radioactiv în tiroida.

Atât AIEA, cât și UNSCEAR raportează că studiile de sănătate ale lucrătorilor de curățenie nu reușesc să ofere o corelație directă între expunerea la radiații și o creștere a oricăror alte forme de cancer atribuite expunerii la radiații. Cu toate acestea, efectele psihologice ale Cernobîlului rămân larg răspândite și profunde, ducând la sinucideri, abuz de alcool și apatie.
Majoritatea lucrătorilor de urgență și a persoanelor care trăiesc în zone contaminate au primit doze relativ scăzute de radiații pentru întregul corp, conform unui studiu al Națiunilor Unite publicat în 2008. Studiul nu a găsit nicio dovadă de creștere a cancerelor solide, scăderea fertilității sau malformații congenitale. Cu toate acestea, există „unele dovezi ale unei creșteri detectabile” a riscului de leucemie și cataractă în rândul lucrătorilor care au primit doze mai mari de radiații atunci când s-au angajat în recuperare la fața locului. Monitorizarea pe termen lung a sănătății acestor lucrători este în curs de desfășurare.

Ce s-a întâmplat la Cernobîl

Accidentul, a avut loc la reactorul 4 al centralei în dimineața devreme a zilei de 26 aprilie 1986. Operatorii au condus instalația la putere foarte mică, fără măsuri de siguranță adecvate și fără a coordona sau comunica în mod corespunzător procedura cu personalul de securitate.
Cele patru reactoare de la Cernobîl au fost reactoare cu apă presurizată de proiectare sovietică RBMK, sau Reactor BolshoMoshchnosty Kanalny, adică „reactor cu canal de mare putere”. Proiectate pentru a produce atât plutoniu, cât și energie electrică, acestea erau foarte diferite de modelele comerciale standard și foloseau o combinație unică de moderator din grafit și lichid de răcire cu apă.

Reactoarele au fost foarte instabile la putere scăzută, datorită designului tijei de control și „coeficientului de gol pozitiv”, factori care au accelerat reacția nucleară în lanț și puterea de ieșire în cazul în care reactoarele pierdeau apă de răcire.
Toți acești factori au contribuit la o creștere incontrolabilă a puterii care a dus la distrugerea lui Cernobîl 4. Surplusul de putere a provocat o creștere bruscă a căldurii, care a rupt unele dintre tuburile de presiune care conțineau combustibil.

Particulele de combustibil fierbinte au reacționat cu apa și au provocat o explozie de abur, care a ridicat capacul de 1.000 de tone metrice de pe partea de sus a reactorului, rupând restul celor 1.660 de tuburi de presiune, provocând o a doua explozie și expunând miezul reactorului la mediu. . Focul a ars timp de 10 zile, eliberând o cantitate mare de radiații în atmosferă.

Centrala de la Cernobîl nu avea structura fortificată de izolare comună precum majorității centralelor nucleare din alte părți ale lumii. Fără această protecție, materialul radioactiv a scăpat în mediu.

După accident, reactorul paralizat de la Cernobîl 4 a fost inițial închis într-o structură de beton care se slăbea în timp. Începând cu noiembrie 2018, este acum închis într-un sarcofag enorm din oțel și beton, care se preconizează că va dura 100 de ani sau mai mult.
Oficialii au închis reactorul 2 după un incendiu în clădire în 1991 și au închis Cernobâlul 1 și 3 în 1996 și, respectiv, 2000.

Confruntarea cu consecințele accidentului nuclear de la cernobil

Oamenii de știință sovietici au raportat că reactorul de la Cernobîl 4 conținea aproximativ 190 de tone metrice de combustibil cu dioxid de uraniu și produse de fisiune. Se estimează că 13 până la 30% din acestea au scăpat în atmosferă. Contaminarea din accident s-a împrăștiat neregulat, în funcție de condițiile meteorologice. Rapoartele oamenilor de știință sovietici și occidentali indică faptul că Belarus a primit aproximativ 60% din contaminare. O zonă mare din Federația Rusă la sud de Bryansk a fost, de asemenea, contaminată, la fel ca și părți din nord-vestul Ucrainei.
Autoritățile sovietice au început evacuarea oamenilor din zona din jurul Cernobîlului în 36 de ore de la accident. În 1986, 115.000 de persoane au fost evacuate. Guvernul a relocat ulterior alte 220.000 de persoane.
Cu toate acestea, studiul Națiunilor Unite a constatat deficiențe semnificative în implementarea contramăsurilor de către Uniunea Sovietică. „În primele câteva săptămâni, gestionarea furajelor animale și a producției de lapte (inclusiv interzicerea consumului de lapte proaspăt) ar fi ajutat în mod semnificativ la reducerea dozelor la tiroida datorate iodului radioactiv”, potrivit studiului. „Nu există nicio îndoială că o contribuție substanțială la incidența excesivă a cancerului tiroidian a fost expunerea la iod radioactiv eliberat în timpul accidentului de la Cernobîl.”
În timp ce contramăsurile inițiale ale sovieticilor au fost considerate inadecvate, în următorii câțiva ani, guvernul a implementat măsuri extinse pentru a proteja publicul. Aceste măsuri au inclus:

la decontaminarea aşezărilor
eliminarea unor cantități substanțiale de alimente din consumul uman
tratarea pășunilor
furnizarea de furaj curat (adică, necontaminat) animalelor de fermă.

În prezent, relocarea zonelor din care au fost relocați oamenii este în curs de desfășurare. În 2011, Cernobîl a fost declarat oficial atracție turistică.

6 ŞI 9 AUGUST 1945: HIROSHIMA ŞI NAGASAKI:Prima data cand sau folosit arme nucleare

Utilizarea și eficacitatea tabletelor de iod in cazul unui accident nuclear