Vlad Țepeș este una dintre cele mai infame personalități istorice din istoria României. Era într-adevăr o brută însetată de sânge sau un conducător complex subestimat?

Pentru mulți oameni, numele lui Vlad Țepeș evocă imagini de violență, poftă de sânge și cruzime. O imagine pictată în timpul vieții sale și întărită și mai mult de popularitatea romanului lui Bram Stoker, Dracula. De-a lungul anilor, el a devenit nu atât de mult o figură istorică, cât o icoană a culturii pop sau o atracție turistică, cu portrete în cărți, filme și jocuri video. Din această cauză, trebuie să fim ca vânătorii de vampiri pentru a face lumină asupra poveștii lui, alungând umbrele mitului și ficțiunii.

Cine a fost Vlad Țepeș?

Născut în 1431, în orașul săsesc Sighișoara, Vlad al III-lea a fost al doilea fiu al lui Vlad al II-lea Dracul Voievod al Țării Românești (1436-1442;1443-1447). Și-a petrecut copilăria și adolescența în mare parte în străinătate. Mai întâi, s-a mutat în capitala Târgoviștei în 1436, când tatăl său a preluat tronul Țării Românești. După aceea, între 1442 și 1448, el și fratele său mai mic, Radu, au fost luați ca ostatici la curtea sultanului otoman Murad al II-lea pentru a-și asigura loialitatea tatălui lor. În acest timp, el a interacționat cu mai multe culturi (germană, maghiară și otomană) care i-au modelat ideile, opiniile și stilul de conducere.

Campania sa pentru tron a început în 1477 cu uciderea tatălui său și a fratelui său mai mare într-un complot care i-a implicat pe nobili munteni, vărul său al doilea și John Hunyadi, regent-guvernatorul Ungariei. În anul următor, Vlad s-a întors acasă ajutat de cavaleria otomană. Cu ajutorul lor, a preluat tronul, dar l-a pierdut după două luni. După aceasta, Vlad s-a luptat încă opt ani până când și-a putut asigura în sfârșit scaunul tatălui său în 1456. Și-a pierdut din nou tronul în 1462, când Matia I, regele Ungariei, l-a întemnițat sub acuzații false. A fost ucis după recâștigarea tronului, în 1474.

Fapt: Cum Vlad al III-lea a devenit Dracula și Țepeș

Pe lângă faptul că este titlul romanului lui Bram Stoker, sobrichetul Dracula are o origine istorică legată de tatăl lui Vlad. A fost fiul nelegitim al lui Mircea I al Țării Românești (sau Bătrânul) și și-a petrecut tinerețea la curtea regelui Ungariei, Sigismund de Luxemburg, care l-a introdus în Ordinul Dragonului în 1431. Drept urmare, Vlad al II-lea. a primit porecla Dragonul. Această poreclă, tradusă în limba română, se scrie Dracul sau Drăculea, care a devenit Dracula. Fiind copilul său, Vlad a moștenit aceeași porecla.

Cealaltă poreclă, Țepeșul, este de origine turcă. Se referă la procesul de împingere în țeapă, care era metoda preferată de execuție a lui Vlad. A fost folosit pentru prima dată în jurul anului 1500 de scriitorul otoman Tursun Beg. În scrierile sale, el se referă la Vlad ca Kazıklı Voyvoda sau Domnul Țepeș. Această poreclă apare din nou într-o scrisoare scrisă de Mircea Ciobanul în 1551. Această poreclă a rezistat până în prezent datorită reputației lui Vlad.

Ficțiune: Vlad Țepeș a fost inspirația pentru romanul lui Bram Stoker

În funcție de unde ne uităm, există mai multe origini diferite pentru Dracula fictiv, dar niciuna dintre ele nu se leagă direct de Vlad al III-lea. Ca rezultat, putem lua fiecare aspect cheie al personajului scris de Bram Stoker și putem vedea de unde a venit inspirația pentru fiecare.

În primul rând, conform fiului lui Bram Stoker, Irwing, tatăl său a avut un vis care a devenit baza pentru personajul titular și pentru roman. În ceea ce privește denumirea, contextul istoric menționat mai sus descrie clar modul în care Vlad Țepeș a ajuns să fie cunoscut sub acest nume, dar trebuie să înțelegem cum leagă romanul. Există mai multe teorii pentru asta.

Unii spun că Bram Stoker a primit numele din cartea lui Johann Christian von Engel despre istoria Moldovei și Țării Românești sau din cartea scrisă de William Wilkinson intitulată, An Account of Principates of Wallachia and Moldova, publicată în 1820. Alții susțin că un prieten de-al său, un profesor maghiar din Budapesta pe nume Arminius Vambery, poate să-i fi oferit informații despre Vlad istoric.

Natura vampirică și crudă a Dracula fictiv poate fi urmărită din cele două cărți menționate anterior și din câteva gravuri săsești din secolul al XV-lea de la Biblioteca Regală din Londra (sau de la British Museum), care îl înfățișează pe Vlad Țepeș ca pe un monstru însetat de sânge. Mai multe scene din roman dovedesc această legătură. În primul rând, când Dracula luptă împotriva turcilor și descrierea sa fizică, care se potrivește cu imaginea lui Vlad Țepeș. De asemenea, actul de a conduce o țărușă prin inima unui vampir, de exemplu, ar putea fi luat din istoria lui Vlad de a-și trage în țeapă victimele.

Schema de culori roșu și negru, caracteristică hainelor lui Dracula, se inspiră și din Ordinul Dragonului. În fiecare vineri, pentru a comemora patima lui Isus Hristos, toți membrii ordinului purtau o pelerină neagră peste o haină roșie.

Vlad Țepeș a fost un Comandant și Conducător Important

Domnia sa a urmat aceeași tradiție politică a altor domnitori români medievali, precum Mircea cel Bătrân și Ștefan cel Mare. Vlad a luptat pentru a-și proteja pământurile și independența lor.

Ceea ce îl face unic este educația și educația sa extinsă. Prima fază a început după mutarea la Târgoviște, unde cărturari greci sau români, comandați de la Constantinopol, l-au învățat pe el și pe fratele său mai mic despre artele clasice, filozofia și arta războiului. A doua fază a avut loc la curtea otomană. Aici, scopul a fost să-l formeze pe el și pe fratele său după cultura otomană, astfel încât, când va veni vremea ca ei să conducă Țara Românească, să nu se răzvrătească împotriva Imperiului.

Ceea ce știm despre felul în care a condus provine din relatări și povești la mâna a doua. Potrivit acestora, a luat măsuri pentru a descuraja sau pedepsi hoția și lenea. A fost primul domnitor care a integrat comunitatea țigănească în armata română. De asemenea, el a asigurat o conduită corectă a comerțului și comerțului.

După preluarea tronului Țării Românești, Vlad Țepeș a luat parte la mai multe conflicte semnificative din secolul al XV-lea. Acestea i-au consolidat rolul de protector al pământurilor sale și al creștinismului. În 1459, Imperiul Otoman a cucerit Serbia și a transformat-o într-un pashalik. Drept urmare, înaintarea lor l-a determinat pe Papa Pius al II-lea să organizeze o cruciadă împotriva lor. Conștient de amenințarea otomană față de Țara Românească și de puterea sa militară limitată, Vlad a profitat de această ocazie și s-a alăturat campaniei papei. Între 1461-1462, el a atacat câteva poziții cheie otomane la sud de Dunăre pentru a le slăbi apărarea și a le opri înaintarea.

Răspunsul otomanului la campania lui Vlad a fost o invazie a Țării Românești, condusă de însuși sultan, în iunie 1462. Datorită mărimii armatei otomane (peste 100.000 de militari), Vlad a trebuit să folosească o strategie care să le anuleze avantajul. El a organizat un atac de noapte în timp ce inamicul campa lângă Târgoviște. Deși nu l-a putut ucide pe sultan, Vlad a provocat suficient haos pentru a-i determina pe inamicul să-și oprească înaintarea.

Fictiune: Vlad Țepeș a fost o brută fără suflet

Cruzimea și violența, care l-au făcut pe Vlad Țepeșul infam, necesită o analiză detaliată. Ideea principală este că, în contextul său, aceste măsuri extreme au fost necesare pentru a-și asigura domnia și pentru a-și proteja pământurile. În niciun caz nu era o brută fără minte. Pentru a vedea acest lucru, trebuie să ne uităm la modul în care a acționat ca conducător, diplomat și comandant.

Imaginea lui Vlad Țepeș ca un conducător crud provine din stilul său de conducere autoritar. Am menționat mai devreme cum a făcut tot posibilul să pedepsească lenea și hoția. Aceste măsuri au variat de la pedepse minore până la tortura și tragerea în țeapă. Aceste întâmplări au devenit mai târziu baza poveștilor care s-au răspândit după închisoarea și moartea sa.

O altă sursă a infamiei sale a fost relația cu nobilii din Valahia. Nu i-a putut ierta niciodată că și-au ucis tatăl și fratele. Din această cauză, de îndată ce și-a recăpătat tronul în 1456, i-a pedepsit. Ulterior, nu a riscat și a pedepsit aspru orice suspiciune de trădare. Desigur, nobilii s-au răzbunat răspândind zvonuri false și complotând să-l destituie. Cu ajutorul unei scrisori false, au reușit să-l convingă pe regele Ungariei, Matia I, că Vlad dorește să se alieze cu sultanul. Drept urmare, l-a închis pe voievodul valah la Vişegrad. A fost ucis luptând cu nobilii după ce și-a recâștigat tronul în 1474.

În timpul închisorii lui Vlad, vestea falsei sale trădari s-a răspândit în Europa, alimentată și mai mult de reputația sa. A devenit subiectul mai multor picturi în care este înfățișat fie Ponțiu Pilat, fie ca Egee, proconsulul roman de Patras, prezent la răstignirea Sfântului Andrei. De asemenea, este subiectul unei poezii scrise de Michael Beheims, intitulată Povestea unui despot numit Dracula, voievod al Țării Românești.

Cum a acționat Vlad Țepeș în probleme de diplomație este și o sursă a infamiei sale. Pentru început, în primele călătorii, el a devenit conștient de modul în care Europa percepea poziția slabă a Țării Românești. Drept urmare, s-a asigurat că primește tot respectul pe care îl considera că merită atunci când un diplomat străin i-a vizitat curtea. Putem privi mai multe legende care descriu evenimente de acest fel. De exemplu, i-a făcut multe cadouri unui diplomat maghiar pentru că era respectuos, în timp ce i-a bătut în cap turbanul unui diplomat otoman pentru că era lipsit de respect.

În ceea ce privește războiul, trebuie să luăm în considerare realitățile din Țara Românească din secolul al XV-lea. Întreaga sa forță armată era destul de mică, formată din Armata Mică (10.000-12.000 de militari) și Armata Mare (40.000 de militari, în principal mercenari). În acest timp, principala amenințare la adresa Europei, Imperiul Otoman, putea trimite cu ușurință până la 100.000 de soldați în orice bătălie. Drept urmare, Vlad și alți lideri au fost nevoiți să găsească strategii pentru a compensa această inegalitate. Aceste strategii au folosit avantaje de teren, cum ar fi Bătălia de la Rovine, 10 octombrie 1394 – 17 mai 1395, (mlaștini), Bătălia de la Vaslui, 1475, (ceață) și atacul de noapte al lui Vlad Târgoviște, 1462 (atac prin surprindere). În cazul lui Vlad, el a folosit țeapă ca o armă psihologică pentru a slăbi hotărârea inamicului. A folosit această strategie pentru a câștiga încăierarea finală după bătălia de la Târgoviște.

Descopera si

Legenda Contelui Dracula și istoria lui Vlad Țepeș

Manastirea Snagov Mormantul lui Dracula